PRODUCȚIE PUBLICITARĂ

01

Casete luminoase

Instalaţia luminoasă se realizează exclusiv cu LED-uri. Caselete luminoase sunt personalizate, iar inscripţionarea se poate realiza pe diferite materiale, în funcţie de locaţia dorită, pentru a se încadra perfect în ansamblul architectural şi pentru ca brandul dumneavoastră să atragă atenţia atât în timpul zilei, cât şi al nopţii.

02

Totemuri

Totemul constituie un element de semnalistică de interior sau de exterior, care poate devein un reper. Prin această metodă de promovare clientul este informat despre existenţa firmei, de regulă benzinărie, hotel, pensiune, birouri, spital, bancă, farmacie etc. Totemul poate fi luminos sau neluminos, cu forme din cele mai diverse, cu feţe vacumate, drepte sau curbe, trapezoidale ori conice, şi poate avea diferite mărimi. Aplicăm imprimare flatbed pe orice tip de plăci sau material rigide de până la 5 centimetri grosime.

03

Volumetrie

O metodă deosebită de promovare, atractivă şi elegant, constă în imprimarea literelor volumetrice. Ne pliem pe necesitatea clientului şi concepem litere volumetrice în toate formele, culorile şi dimensiunile, neluminoase sau luminoase.  Pot fi montate pe clădiri, pe suport independent, în interior, printare pe sticlă, lemn, piatră, metale ori ceramică.

04

Banner-mesh

Materialul de mesh publicitar este diferit de banner-ul publicitar. Se deosebeşte prin extra-mărimea printului, iar ca element distinct, au perforaţii pentru a putea permite trecerea vântului fără plierea materialului. Mesh-ul este mai uşor decât un banner obişnuit, astfel încât se pretează la printuri foarte mari.

05

Inscripţionări cu autocolant

Executăm, profesionist, inscripţionări cu autocolant pe orice suprafaţă ce permite aplicarea acestuia- auto, vitrine, uşi, standuri etc-. Maşina firmei dvs. se poate evidenţia în trafic ori în parcări , fiind pusă într-o lumină deosebită prin decorări grafice şi inscripţii specifice domeniului de activitate prestat.

06

Sisteme de afişaj

Într-o afacere contează, în primul rând, impactul vizual pe care-l oferă prezentarea firmei, iar noi oferim sistele de afişaj compatibile cu cerinţa pieţei. Fie că se oreşte anunţarea lansării unui produs, reducere sau orice altă informaţie, modalitatea prin care îţi asiguri vizibilitate se face prin roll-up’, pop-up’ sau oricare alt sistem de afisaj. Împreunăpute concepe un sistem de afişaj integral personalizat, adaptabil în orice spaţiu şi decor.

07

Indicatoare de securitate

Producem întreaga gamă de indicatoare de securitate care sunt prevăzute în legislaţia în vigoare, atât în ţară cât şi în comunitatea Europeană, având în vedere că România a adoptat inclusive sistemul European de semene şi simboluri utilizate în activităţi economice.  Indicatoarele sunt de avertizare, informare, obligativitate, interzicere, stingerea incendiilor, prim ajutor etc.

Cotactați-ne

Abia așteptăm să discutăm despre idei,oportunități si provocări.

5 + 6 =